Am atatea de scris, insa ma tem ca din greseala sa nu omit ceva.
Las mintea sa pluteasca spre poarta timpului, ma asez in dreptul calculatorului cu hotarare si confuzie interioara in acelasi timp. Se scurg secundele una cate una, privesc spre fereastra asteptand parca o muza a intunericului sa ma inspire, ori sa imi aseze ideile in ordine.
Astazi sunt un om linistit, daca pot spune asa. Cu toate astea ma intreb ca multi alti oameni in momente critice....la ce e buna umanitatea.
Intrebari fara de raspuns, acelasi monolog interior ce imi sufoca inima.... rapindu-i placerea si de ce nu utilitatea fizica de a functiona asa cum este normal.
Astazi o sa uit de mine, o sa uit de faptul ca exist...pentru ca pana la urma uitarea este tableta ce ne ajuta de multe ori in viata sa merem mai departe, lasand in urma regrete, soapte, lacrimi, zambete si de ce nu omenia.
Nu o sa privesc fereastra deloc, o sa o ignor!
Las muza sa calatoreasca in timp si spatiu pentru un om ce are nevoie de ea, in speranta ca maturitatea mea interioara, echilibrul si de ce nu frustrarile sau calitatile ma vor calauzii spre calea cea dreapta a noului inceput.
Am atatea se scris, insa ma tem ca din greseala o sa ranesc, sau poate o sa jignesc oameni de care imi pasa, asa ca o sa ma rezum la a spune:
- Asta sunt ! Daca nu ma ridic la rangul tau uman, putin imi pasa. Dar cu siguranta ma ridic cu mult peste media asta ipocrita, falsa si aroganta ....... a oamenilor ce nu stiu ce inseamna umanitate.