Unde-mi sunt drepturile?!

Asa, cica sa-ncepem:

Initial, ar trebui sa va destainui ceva despre mine, informatii care, cred eu, au o oarecare relevanta in ïntelegerea articolului de fata:

In general, nu ma caracterizeaza optimismul si nu cred ca la temeliile lumii lenevesc niste bomboane roz, gata, gata sa cada in gura fiecarui pofticios neinitiat, dar, care, prezinta o curiozitate iesita din comun si-ar dori – neintarziat – sa se imfrupte din farfuria plina cu “fapturi cosmogonice” (la bomboane ma refer).

Lumea ma considera a fi un tip normal, cu o oarecare afinitate in arta oratoriei, un amic bun etc. etc.! Dupa cum stiti, partile negative sunt de fiecare data “elidate”, asa ca, pe cele mai evidente am sa incerc sa vi le dezvalui chiar eu, subiectiv fiind:

Nu sunt tocmai independent emotional (nu stiu daca-i chiar un defect, dar merita mentionat) si de foarte multe ori, ma consider a fi un naiv printre celelalte mamifere; sufar de o lene dusa la extrem; sunt foarte dezordonat etc.

In ultimul timp, am tot intrat pe-acest blog, neavand nimic mai bun de facut pe la 3, 4 dimineata. Cred c-am citit fiecare titlu, pe unele chiar le-am reluat si in mare, se discuta despre aceleasi stereotipuri, aceeasi homofobi, aceeasi societate nepregatita mental de-o schimbare sau mai bine zis de-o acceptare a realitatii, pentru ca nimic nu s-a schimbat, inca de pe vremea lu’ Platon existand conceptul de “pederastie”. Mentalitatea implantata in timpul comunismului pare sa dea rezultate, romanii neintelegand ca oamenii nu-s egali, nu se nasc cu aceleasi drepturi si cel mai important, sunt diferiti! Acum vin cu urmatoarea intrebarea: “Este comunitatea LGBT suficient de matura pentru a fi acceptata sau integrata in societatea in care traim?” De foarte multe ori ne plangem pentru drepturi, de mult prea multe ori suntem ridiculizati datorita persoanelor care ne “reprezinta” in mass-media si exemplele pot continua. Am uneori impresia ca ne autocompatimim degeaba, ca – de fapt – cautam acu’ in carul cu fan si ca, deseori, rasturnam rapoartele: suntem o minoritate sexuala si dupa parerea mea, tre’ sa ne comportam ca atare! La urma urmei, de care drepturi sunt privat mai exact? Traiesc intr-o tara libera si sunt liber sa fac ce vreau in propria-mi intimitate! Nu ma opreste nimeni sa-i pun iubitului o verigheta realizandu-se – astfel – actul de casatorie. Nu vreau si nu-mi permit sa-l sarut in public, fiind constient ca pot deranja persoanele din imediata apropiere. Personal, ma terorizeaza tabloul in care doua persoane – indiferent de orientarea sexuala – se contopesc in asemenea hal incat nici n-ai loc sa treci pe langa ei, ramanand in limitele trotuarului! De altfel, din prea multa dorinta de “democratizare”, omul contemporan nu mai face distinctia intre societate si intimitate!

Fericirea sau implinirea sufleteasca – pentru ca asta ar cam trebui sa fie scopul primar al unei relatii – nu are nevoie de nicio norma sociala, de nicio lege care sa duca la realizarea acestui scop. Chiar daca, intr-o oarecare masura, sunt restrans din punct de vedere sexual, nimic nu ma poate opri – vorba lu’ Martin – sa dorm fiind sau tinandu-mi iubitul in brate dupa o zi obositoare. Nu defilez pentru o viata duplicitara, dar – inca odata- exista o distinctie intre intimitate si viata cotidiana!

Am discutat c-un prieten – fata de care sunt “out” – despre acest subiect, iar el a ajuns la concluzia ca sunt “un gay homofob”. Nu vreau raul comunitatii (ar fi chiar culmea), dar nu stiu cat de morali suntem cand cerem, cerem si iar cerem. De altfel, nu stiu daca cerintele noastre vor avea vreun efect real asupra comuntatii LGBT si viziunea omului de rand asupra acesteia.

Cam atat pentru acum, s-a facut dimineata si tre’ sa inchid ochii pentru cateva ore!