Ne întâlnim mai des acum decât înainte… şi nu ne mai regăsim…
Atunci i se făcea dor de mine şi-mi zâmbea. Ii simţeam ochii întrebători dincolo de răspunsuri evazive, de fiecare dată când încercam să mă apropii de el. Tot timpul ne tachinam, eram ca 2 copii. Imi căuta prezenţa, îmi arăta clar, dar nimic mai mult. M-a lăsat pe mine să fac primul pas şi pe al doilea şi pe al treilea şi tot aşa până când, într-o zi, l-am luat pe sus. Si de atunci am fost nedespărţiţi. Cu mâna mea în mâna lui am atins muntele fericirii, la peste 2500 m. Sufletele ne zâmbeau, deşi ochii ne-au vărsat prea multe lacrimi pentru greşeli …

Se intampla uneori sa iubesti pe cineva atat de mult incat orice gest primit din partea ei sa ti se apara a fi unul de real atasament. Poate ti-a zambit in trecat sau te-a salutat si esti in al noualea cer. Sigur ma place. Se poate sa iubesti atat de mult incat sa nu realizezi ca relatia s-a terminat demult. Si incerci sa tragi de ea cu disperare, traind mai mult din amintirea a ceea ce-a fost, ignorand cu incapatanare realitatea prezentului. De ce nu suntem invatati la scoala cum sa renuntam la marile noastre iubiri? Ce ma fac acum cu geometria si orele de romana? Ii recit o poezie ca sa inceapa sa ma …