Povestea mea.

Stau in pat: sunt profund dezamagit. Este a 4-a persoana cu care vorbesc chiar si virtual , si despre care mi-am dat seama ca este nu este in toate mintile si m-a speriat: si-a aratat la timp adevarata fata. Cu restul de 3 nu am fost pe aceeasi lungime de unda, si au reusit sa inteleaga si sa accepte asta. Am uitat sa va spun, eu sunt Robert (nickname), am 20 de ani impliniti de curand, iar persoanele in cauza au fost incercari esuate de a-mi regasi sufletul pereche. Am avut sperante la fiecare dintre ei .

Da, ei – pentru ca persoanele in cauza sunt de sex masculin. In fiecare vedeam ceva frumos, deosebit, incercam sa caut ceea ce am avut de curand printr-un noroc nemaivazut. Incercam sa imi caut sufletul pereche in mediul virtual. A 4-a oara mi-am reconfirmat faptul ca, desi sunt un baiat cu picioarele pe pamant , visez prea mult, cer prea mult: cer aproape imposibilul – dar nu imposibilul! Pentru ca nu o sa uit niciodata de iubirea scurta pe care am trait-o, care a fost prima emotie adevarata din viata mea.

Pe langa intrebarile mele legate de sexualitate,care inca imi alearga prin cap, printre temerile si incercarile de a ma autocunoaste am cunoscut acum 4 luni de zile pe cel mai dulce, pur si genuin baiat ! Si nu, nu exagerez in niciun fel.

La inceput, dupa ce el si-a facut curajul si m-a abordat, am intrat in discutie si am realizat faptul ca isi doreste tare mult sa imi intre in suflet, sa se indragosteasca de mine. Eu, prin definitie, nu as fi crezut vreodata in iubire (Ce e aia iubire? E numai interes sexual si material la mijloc, imi ziceam de fiecare daca cand vedeam pe strada cate un cuplu sarutandu-se patimas).

Dupa ce a reusit sa faca cu greu rost de numarul meu de telefon, pe care i l-am dat cu mari sperante si cu toata inima, am intrat in vorba si am descoperit o persoana minunata. Nu mai avusese niciodata de-a face cu barbatii din punct de vedere sexual sau relational, era inca in liceu in clasa a 12-a, insa mi-am dat seama cat de mult ma place. Orice dialog dintre noi incepea sa devina nesfarsit: vorbeam cu orele, fara sa ne dam seama ca miile de minute pe care le aveam amandoi in cont (si pe care niciodata nu le consumam, ever!) zburau ca niste rachete supersonice.

Atunci am inceput sa am parte si de cele mai frumoase mesaje de noapte buna, si de buna dimineata, pe care nici in cele mai interesante poezii nu le-as fi observat. Cunosteam iubirea fara sa stiu. La sfarsitul unei seri lungi de convorbiri si priviri prin mediul virtual mi-a pus intrebarea: Vrei sa fii iubitul meu? In acel moment am simtit cum fiori reci imi coboara pe spate si urca apoi direct in inima, atingand un punct mort de mult. Am raspuns in acelasi timp surprins si socat… DA! VREAU! Te iubesc!

Peste 2 saptamani a urmat prima intalnire intre noi doi, eu – brasoveanul care venea in Capitala (am uitat sa specific faptul ca eu sunt din Brasov iar el era din Bucuresti), facandu-i lui o surpriza neasteptata si spunandu-i cu cateva ore in avans ca voi veni la el pentru a petrece o zi doar noi doi, ca sa ne cunoastem si sa ne atingem, sa simtim diferenta dintre real si virtual. Sigur stiti la ce ma refer: poate e un cliseu , insa realitatea se deosebeste evident de mediul virtual, de comunicarea prin domnul Internet.

La auzirea acestei vesti a fost atat de bucuros, ca un copilas atunci cand afla ca il vei duce in parcul de distractii de ziua lui. La fel m-am simtit si eu, meditand la ideea ca ne vom vedea in sfarsit. In trenul Brasov- Bucuresti mi-au trecut toate gandurile prin cap si mi-am amintit de faptul ca imi promisesem mie insumi sa fiu fericit. Dupa refuzuri, frustrari si frici cu privire la sexualitatea mea m-am gandit ca e important sa am viata pe care EU mi-o doresc, nu mama, nu tata, nu prietenii,nu familionul meu cel mare, si sa incetez sa le fac pe plac numai altora.

Mai erau 5 minute pana la Bucuresti, iar trenul parca nu mai ajungea. Ma coplesisera mii de ganduri: OARE O SA IL PLAC? OARE MA VA PLACE? OARE VOM INTERACTIONA FRUMOS? . Iata ca se aud si franele trenului care ma purta spre o alta viata. Am coborat plin de emotii, cu doar un rucsac in spate, in cautarea lui. Nu reuseam sa il vad in acea multime, insa deodata ma apuca de mana cineva si imi spune: BUNA!. M-am speriat: imi treceau atatea lucruri prin minte si nu imi venea sa cred ca il vad pe EL in fata ochilor.

Parea ireal faptul ca virtualul devenea real! L-am luat in brate atat cat am putut: foarte scurt, respectandu-mi principiul ca, indiferent daca sunt atras de cineva de acelasi sex sau de sex opus, prefer sa ma manifest in privat si sa nu imi etalez viata, trairile, pornirile in fata tuturor.
Tremuram. El imi spune “Imi pare bine sa te cunosc!” ferindu-se de ochii mei si uitandu-se mereu in pamant. Continua si cu o intrebare: “ Si? Ce ai vrea sa facem? Unde vrei sa mergem?“. Cu o voce tremuranda ii raspund: “Pai ce-ar fi sa mergem la McDonalds’s (cel din gara) sa bem o cafea? Sunt cam obosit de pe drum!“. Asa am si facut.

Dupa ce ne-am cumparat cafelele cu pricina ne-am asezat la o masuta din lemn si ne-am uitat unul la altul. Tremuram impreuna, se observa dupa trepidatiile paharelor pe care le tineam amandoi. Imi evita privirea, se uita in jos, insa am observat ca era socat, pentru ca nu ii venea sa creada ca o iubire virtuala devenise reala asa, peste noapte.

“Uita-te in ochii mei! Uite-ma, aici sunt!” ii spun eu lui . Isi ridica privirea din locul fix in care era atintita , se uita fix in ochi mei si imi spune: “Nu imi vine sa cred ce ochi speciali ai! Sunt mult mai frumosi in realitate!”. Inima imi batea cu o viteza imensa, nu imi venea sa cred ca sunt in fata unui baiat, imi traiesc prima relatie de acest gen din viata mea, si ca tocmai mi-a spus un lucru atat de frumos.

Am plecat din acel loc si ne-am indreptat spre statia de metrou. Imi promisese inainte ca vom merge impreuna cu metroul, pentru ca stia ca nu mai fusesem niciodata, desi nu eram strain cu Bucurestiul. Ne-am asezat pe scaune in asteptarea metroului, si am observat cat de mult imi placea de el ca si fizic: nu era vreun musculos sau vreun model, era chiar micut de statura, ca si mine de altfel, insa ma atrageau enorm finetea si masculinitatea lui.
Eu sunt un tip masculin si foarte discret cu viata mea, nimic nu mi-ar trada atractia si fata de barbati, decat poate faptul ca imi place sa ma inconjor numai de persoane de buna calitate; imi plac lucrurile frumoase si nu stau de vorba chiar cu orisicine, mai ales daca vad ca ajunge sa ma judece fara sa ma stie – dar asta nu e o tradare de comportament. Nu mi-a fost si nici nu imi este frica de nimeni si nimic, mai ales de parerea altora asupra bisexualitatii mele – nesigura inca.

Am ajuns intr-un mare mall din Capitala si, dupa ce am luat pranzul impreuna, am decis sa ne indreptam spre cinema si sa vedem un film, asa cum ne propusesem de mult. Intrati in sala de cinema, dupa ce a inceput filmul, am simtit mana lui cum o mangaie pe a mea sub o geaca pusa intre noi. Era cea mai frumoasa senzatie simtita pana in momentul acela si i-am raspuns cu alte mangaieri din partea mea.
Dupa acest episod a urmat altul mult mai frumos, cand aflati in statia de metrou, il vad ca se duce inspre o usa si, crezand ca vrea sa imi arate ceva, il urmez. De-odata, se da dupa un stalp, se lipeste de el si se uita la mine. Era plin de lume, insa chiar dupa stalpul acela nu eram decat noi doi. As fi fost un prost sa nu ii raspund printr-un sarut – ceea ce am si facut. A fost un sarut magic, presarat de iubire, incertitudine, de frica de a nu fi vazuti de ceilalti dar si de mult entuziasm. Pentru o clipa nu ma interesa catusi de putin de parerea vreunor spectatori nedoriti.

Dupa alte plimbari prin Bucuresti, a sosit si vremea sa ma intorc acasa , caci se facuse seara si era foarte frig. Ne-am oprit la acelasi fast-food unde fusesem si la prima intalnire, si amandoi am ajuns la concluzia ca ne placem foarte mult si ca vrem din suflet sa fim iubiti in ciuda distantei si programului incarcat al lui. Au urmat alte nopti magice, desigur virtuale, in care ne auzeam vocile si nu numai ,dar si intalniri reale.
Eram socat. Nu imi venea sa cred ca pot intalni o persoana atat de dulce, care atunci cand ma culcam imi trimitea cele mai frumoase mesaje, iar cand ma trezeam , inbox-ul telefonului meu era plin de multe sms-uri pline de iubire. La fel de frumos ii raspundeam si eu lui, insa preferam sa i-o spun la telefon , sa auda din gura mea acele lucruri frumoase,acele alinturi. Imi calcasem pe toate inhibitiile, prejudecatile, ideile despre viata, pentru ca reusisem sa cunosc ADEVARATA IUBIRE.

Chiar si pe plan sexual s-a concretizat iubirea asta, sa nu credeti ca as fi vreun calugar (nici pe departe) insa asta s-a intamplat pentru amandoi DOAR cu persoana iubita. Nu am conceput niciunul dintre noi infidelitatea. Asta inseamna despartire imediata de ambele parti. Pentru el, prima experienta sexuala cu un baiat fusese cu mine, iar pentru mine el era cea de-a doua. Deci amandoi eram doua persoane care niciodata nu au fost superficiale, care sa se vada azi cu unul maine cu altul (asa cum obisnuiesc multi), eram sinceri, ne traiam iubirea extrem de discret si de curat sufleteste.
Insa ca in orice poveste frumoasa , trebuie sa existe un final, in cazul povestii mele acesta a venit dupa 3 luni de relatie. Unii mi-au spus ca este prea putin, ca sa te indragostesti de cineva. Ei bine, eu tin sa ii contrazic, pentru ca eu am simtit intensitatea impresionanta a acestei iubiri abia dupa ce s-a terminat.

Timpul devenea o problema mare pentru noi, dar mai ales sincronizarea. El se culca la 22:00 si se trezea dimineata devreme la 7:00; iar eu, si mai rau, ma culcam la 4:00 dimineata si ma trezeam la 12:00 ziua. Zilele amandurora era foarte ocupate, el statea cu parintii lui , si abia daca putea sa ma mai sune. Sunt sigur ca si-ar fi dorit sa vorbim mai mult, sa fim impreuna mai mult, sa ne intalnim mai mult, insa programul nu ii permitea. Astfel ajunsesem sa vorbim doar 20 de minute intr-o zi, lucru care ma durea enorm.

Ma simteam parasit, si ca sunt intr-o relatie fara acoperire; si dupa multe multe nopti de meditatie, in urma unui mesaj frumos de noapte buna venit de la el , am avut poate un moment de nebunie sau poate chiar prea mare pragmatism in care i-am scris un mesaj ca acesta: “SIMT CA NU MAI SUNTEM CEEA CE ERAM. SIMT CA NU ITI MAI DORESTI RELATIA ASTA ATAT DE MULT. IMI PARE RAU DAR EU NU MAI POT CONTINUA ASA“ . Nu mi-a raspuns timp de 2 zile, timp in care eu, coplesit de suparare dar si de examene, precum si din cauza neatentiei m-am imbolnavit destul de tare si aveam dureri groaznice de abdomen, crezand ca am apendicita. Durerile au continuat, iar dupa cele 2 zile am reintrat in discutie cu el, am avut parte de o conversatie foarte trista pentru mine, in care i-am povestit si mi-a povestit cat de suparati am fost amandoi, dar mai ales faptul ca isi doreste SA RAMANEM PRIETENI.

Vreau sa va marturisesc ca atunci cand mi-a spus aceste cuvinte am simtit cum o sageata inflacarata si otravita imi strapunge inima. M-a durut atat de tare, si am realizat cat de mult il iubeam. Pana in momentul acela mereu am crezut ca el ma iubeste mai mult decat eu pe el. Durerile s-au agravat si am ajuns la urgente.

Singur, pe holul de asteptare, fara nimeni imprejurul meu, cu dureri insuportabile atat fizice cat si sufletesti, am realizat cat de nebun am fost ca i-am dat cu piciorul unei persoane care sa potrivea atat de mult cu mine si care ma iubea enorm. Realizasem ca pierdusem ceva atat de frumos, eram bolnav,in plina sesiune , incat pentru prima oara de multi multi ani am inceput sa imi plang in pumni pe scaunul de la Unitatea Primiri Urgente. Simtisem ca viata mea s-a distrus, ca sunt la pamant si m-am rugat la Cel de Sus sa ma ajute, sa nu ma lase chiar acum.
Dupa 1 saptamana in care , iata ca rugile imi fusesera ascultate, mai ales in plan fizic (si mi-am revenit complet cu sanatatea, dar am reusit si sa imi dau si sa trec toate examenele), am realizat prin ce perioada cruda am trecut. Oare meritam asa ceva? Oare nu meritam? Oare se tragea de la faptul ca am ranit sentimentele baiatului care ma iubea atat de mult? Nu am aflat nici acum.

Imi rasuna in minte dorinta lui de a ramane prieteni. Inca ma suna, aproape in fiecare zi, insa imi vorbea ca unui strain, foarte rece, insa politicos: pentru ca stia ca acesta este unicul mod in care mi se poate adresa cineva pentru a conversa cu mine. Ma durea sufletul. Nu stiu daca voi ati simtit vreodata senzatia asta de durere a sufletului, de gol, pustietate.

Inca am insistat, si mai speram ca poate fi ceva intre noi in alte conditii, fara sa ii mai cer nimic, decat atat cat poate si pot – insa el a refuzat categoric. Il ranisem enorm, iar el nu merita asta. Insa nici eu nu meritam sa sufar intr-o relatie aproape inexistenta. Dupa o saptamana de suparare din partea mea, am luat decizia sa inchei orice relatie cu el, pentru ca doua persoane care s-au iubit mult, din punctul meu de vedere, niciodata nu vor putea sa ramana simpli prieteni. Pur si simplu eu nu pot.

Dupa multa muzica, relaxare si iesiri cu prietenii am reusit sa ma conformez cu faptul ca totul S-A TEMINAT, trebuie sa imi vad de viata mea, sa plec in cautarea unui suflet pereche, fie el femeie sau barbat- insa dupa aceasta experienta in adancul sufletului imi doresc sa fie barbat. Am trecut peste, si relatia respectiva este un capitol frumos, desi scurt, din viata mea; insa este un capitol finalizat!

Iata ca stau in acelasi pat, singur in camera mea si continui sa tastez. De ce fac asta? De ce am ales sa va pun pe tava viata mea, trairile mele? Pentru ca sunt sigur ca meritati, multi dintre voi meritati sa stiti ca inca exista persoane de calitate, persoane LOIALE, persoane DISCRETE si MASCULINE si voi asta trebuie sa cautati mereu – lucru valabil doar pentru cei care gandesc ca si mine. Continui sa cred in principiile mele bine inradacinate; desi am doar 20 de ani, continui sa caut, continui sa cred, continui sa sper, insa de 2 saptamani nu am reusit decat sa ma lovesc de dezamagiri. Da, ma consider un baiat dragut, si la fel ma considera si unele persoane care m-au abordat in timpul asta, deci nu as avea o problema in faptul ca altii nu ma plac din punct de vedere al fizicului; dar eu sunt foarte selectiv, si caut pe acel cineva SPECIAL, pentru ca stiu ca exista!

Voi ce credeti? Exista persoane de calitate si potrivite? Ati gasit astfel de persoane? Credeti in forever after?

Iti multumesc pentru ca ai citit parte din povestea reala a vietii mele , si daca te vei regasi in ea macar in o propozitie, ma pot considera fericit.
Nu te sfii sa iti spui parerea in comentarii: ma va ajuta mult!
Robbie