Lasa-ma

Visele nu apartin doar visatorilor, visele le au si realistii, visele sunt un bun comun. Cearcanele astea lungi sunt doar ale mele iubito, le lasi tu atunci cand treci cu plugul prin visele mele. Se spune ca iubirea nu se invata, ea se simte, de ce mi-am invatat iubirea atata timp? Cum pot oare sa impachetez emotia atunci cand un vis devine realitate? Cum isi da seama cand sunt altfel? Cum poate sa fie ceva atat de imperativ si de ce nu mai putem impreuna sa avem control?

Am crezut ca atunci cand iubesti si esti iubit ai parte de ceva rar ce trebuie pastrat. Acum sunt sigura ca nu iti dai seama de nimic. Ma simt imobilizata si simt ca am renuntat sa lupt si ca pot sa iubesc fara sa fac nimic defapt pentru asta si in plus, cand ma uit la felul neglijent cu care mi-a decorat camera, total.

Sa ne intrebam atunci ce dracu facem?,  daca toate astea vor avea un final. M-am saturat de intrebari sau de nevoia de a gasi explicatie in gesturile oamenilor. Cu tine pot sa merg pe strada in pijama doar pentru ca am impresia ca nu mai exista nimeni. Si m-am julit la cot – nu la inima, habar nu aveam unde erai tu.

Prea mult verde in jur si prea mult foc in venele mele. Se cere o ninsoare iubito, o zapada mare sa imi topeasca toata caldura asta din suflet sa ma lase fara transpiratie, nu mai suport sa transpir din dorinta. Mi-ai muscat buza de sus din toata inima si stiu ca iti vine uneori sa ma strangi de gat iar eu am sa imi gust sangele intodeauna cu uimire.

Cat de tare poti tu sa ma iubesti? Eu am nevoie de polul sud cand dormi langa mine. Te superi oare pentru ca nu imi pot controla asa de bine dorinta sau pentru ca doar seara si dimineata te prind la mine in brate? Eu nu mai am contur si aduna-ma odata. Tu nu esti o vitrina la care sa se uite nimeni, tu, asa cum te vad eu.Chiar te rog sa stingi lumina! Eu iti vad zambetul pe intuneric. Ma trezesc departe cu o piatra albastra in buzunar, arunc piatra in apele care te tulbura fara sa stiu daca valul asta are sa ma poarte departe de lumea asa cum o stiu eu, la picioarele mele. Da, lumea astea are doua burice sau poate un singur suflet si doua inimi sau poate un trandafir galben si irisi albastri, cel mai distins dintre buchete. Dor imi este doar de vodca si de sucul de portocale.Le-am uitat la tine.

Dintre critici tu lovesti mai tare, in dorinta te joci, joaca-te iubito, protejeaza-te in gand, evoluezi la trapez fara plasa de siguranta, eu am sa te prind. Sa nu ma lasi sa nu te surprind, sa nu ma lasi sa nu ma enervez, provoaca-ma iubito. Eu vreau sa lupt pentru tine strategic si cu sange rece iar tu draga mea lupta cu orice altceva pentru ca nu am sa ma impart, nici in trecut – nici in viitor, am sa ofer momentului valoarea eterna a unei cautari care dureaza de ceva timp. Nu pot sa mai disting noaptea de zi si ieri a rasarit luna de dimineata cand tu inca ma aveai pe buze, iti zambesc pentru ca reactionez cretin, as sta o viata in ploaie, in ninsoare, pe un munte, plin de verde, asa cum poate inca nu banuiesti.

Nu imi aduc aminte niciodata sa realizez pe moment ca as vrea eternitate, nici macar fotografiile nu cuprind secunda, nici macar gandul meu nu percepe profunzimea. Poate sunt o pisholoaga dar sunt a ta .Pacatuiesti atunci cand nu crezi in mine, nimic nu este mai amar ca amagirea, nu? Lasa-te sa visezi desteapt-o!! Eu nu vreau sa ma lupt cu tine, eu vreau sa te iubesc.

Lasa-ma sa iti conturez fata si visele sa imi devina realitate, lasa-ma sa te iubesc.