ImFree Blog » Confesiuni gay

Intrebare: Cand ar trebui sa ‘ies din dulap’?

Doru — Fri, 13 Nov 2009 12:27:33 +0000

Intrebare: Cand ar trebui sa recunosc ca sunt gay?

Raspuns: Ar trebui sa iesi cand esti cu adevarat pregatit pentru acest lucru! Aminteste-ti ca, desi aceasta este o perioada foarte confuza, trebuie sa detii controlul absolut. Iti poti dezvalui sexualitatea in propriul ritm. Unii aleg sa o faca lent. Ei isi dezvaluie sexualitatea unui numar restrans de oameni, foarte apropiati trecand apoi la alti membrii ai familiei si la prieteni. Deseori, datorita atmosferei din mediul de lucru, locul de munca este ultimul pas. Asigurati-va doar ca sunteti confortabili si impacati cu voi insiva. O data ce se intampla acest lucru, este mult mai usor sa le spuneti si celorlalti.

Prima data

ichigo89 — Sat, 05 Sep 2009 14:34:35 +0000

Stau si ma gandesc cum as vrea sa fie prima data… si a iesit cam asa:

Eu sunt acasa, intr-un apartament de 3 camere, intr-o “zi de iarna, spre seara’’. Ninge incet si pregatesc cina desi sunt foarte obosit… abia venind de la munca. Dintr-o data aud cheia in usa si se deschide…. este el, obosit la fel ca mine. Ma saluta si ma saruta tandru de bun-venit. Ne asezam la masa si mancam in tacere, nu prea am chef sa vorbesc – ma gandesc la grijile cotidiene. Ne aruncam priviri subtile… si inrosim amandoi cand ochii nostrii se intalnesc.

Inca de la inceput i-am spus ca atunci cand voi fi pregatit sa ma daruiesc lui, o sa-si dea seama singur(lol). De mult eram pregatit dar inca nu s-a ivit ocazia sa o spun si nici el nu s-a arata interesat stiind ca nu suport sa fiu impins sa fac ceva ce nu vreau. Cand am terminat de mancat el se duse in camera sa se culce, eu raman sa strang masa si sa spal vasele. Mai aveam de facut o gramada: sa bag rufe la masina, sa le calc pe cele de ieri si sa fac un pic de curat in baie etc.

Mi s-a parut ca numai termin… dar intr-un final am ispravit ce aveam de facut si m-am dus in bucatarie rupt, sa fumez o tigara si sa beau o ciocolata calda. M-am asezat pe marginea de la geamul care dadea inspre parc. Priveam cum fulgii de nea se astern pe crengile batrane de copac. Deschid geamul si las aerul rece sa patrunda in casa, stropi reci de gheata imi cuprind instantaneu corpul obosit si cald. Admirand privelistea care-ti lua respiratia simt dintr-o data cum cineva ma cuprinde in brate.Ma sperii. Uitandu-ma in spate il observ pe el, cu o privire clara si plina de dorinta… incepem sa ne inclestam nesatui gurile ca intr-un joc frenetic de-a soarecele si pisica. Ii caut limba si el o cauta pe-a mea. Infig ghearele adanc in pielea lui fina de pe spate si cobor incet cu buzele spre baza gatului si mai sus de el… catre lobul urechii.

Respir usor aproape de urechea lui si incep sa-i mangai pieptul cu palmele mari. El coboara incet spre buric si incepe sa se joace inocent cu el. Actiunea se muta in dormitor, cand intru ramana socat: patul era plin de petale de orhidee albastra imperiala si trandafir rosu, lumanari parfumate pe piedestale si pe masa….lumina albastra si muzica clasica. Il arunc violent in pat si incep sa cobor frenetic de la buze la buric, de la buric pe copase, de la copase la glezne si de la glezne la piciorusele lui delicate dar ferme. In fractiuni de secunda ramanem dezbracati complet iar corpurile noastre au devenit unul singur….suntem in armonie completa ca ying si yang. Parca simt cu zbor, ne pierdem unul in bratele celuilalt si suntem incatusati de focul pasiunii mistuitoare. Magia dureaza toata noaptea si nu ne mai saturam… Spre dimineata ma duc sa fac un dus cald, unde am mai primit o surpriza: in timp ce faceam dus, simt aceleasi maine calde cuprinzandu-ma, ma intorc si magia reincepe… apa curge pe trupurile noastre mizere, aburii sunt grei si inecaciosi dar placuti, respirtatiile noastre grele se unesc intr-una singura.

Incep sa-l sarut pe piept si sa-l adulmec incet – nu vreau sa uit mirosul lui niciodata: o seara de neuitat si o dimineata perfecta. Ne strangem puternic in brate, aproape ne sufocam… dar este o placere sadica, parca nu vrem sa ne pierdem niciodata…

El este al Meu si Eu sunt al Lui… o simfonie de sarutari calde sfarseste aceasta dezlantuire vulcanica ce parea ca numai se sfarseste… nu vroiam sa se sfarseasca. Dar orice lucru bun are un sfarsit.

Paranoia sau ce?

ichigo89 — Mon, 03 Aug 2009 18:39:10 +0000

Neatza…

sunt gay si nu am nici o problema cu asta m-am acceptat asa cum sunt… dar am unele retineri. Am 20 de ani si inca nu am cunoscut pe nimeni… si asta nu ptr ca nu s-a ivit ocazia si ptr ca sunt foarte retinut. Cred ca inca nu sunt pregatit ptr asa ceva… deoarece inima imi spune ca ar trebui sa capat experienta… creierul este cel care dicteaza, gandesc mult prea logic.

Ma gandesc asa… daca mi-as face un prieten ar insemna sa ma leg la cap, ar presupune intalniri… aici in Romania… unde suntem homofobi dar o ascundem de numele ”crestini”… poate cretini, ar insemna din partea mea sa depun un efort sa il tin de mana, sa ne ”cuddle”… dar eu nu pot pentru ca, nu stiu din ce motiv, sentimentele la mine (dragoste, mila etc) nu prea isi au locul; pur si simplu nu pot sa ma comport romantic. Daca mi-as face un prieten mai mult l-as rani si urasc sa fac oamenii sa sufere din prostia mea. Deasemena nu pot sa plang, nu simt nimic cand vad ”homeless-ii” pe strada sau atunci cand vad oameni cu dizabilitati sau boli mintale… poate ptr ca am o sora cu dizabilitati mintale si am ”incasat” multe batai si morale cand eram mic.

Mai am si fobia aceea… oare ce o sa spuna oamenii daca ma vad de mana cu un barbat… oara o sa ma trezesc cu o caramida in cap? Din pacate societatea romaneasca inca este in evul-mediu(intunecat) si nu cred ca asta se va schimba cat de curand. Ma gandesc ca daca as fi intr-o alta tara unde nu ma cunoaste nimeni cu un nivel ridicat de cultura si civilizatie… as avea curaj sa ma exteriorizez fara sa-mi pese de ce zice lumea.

Am o oroare daca ar afla ai mei ca sunt gay… find considerat singurul copil din familie cu un potential ridicat de dezvoltare sociala si economica… cred ca sunt doar un produs, singurul care a reusit sa fie premiant in fiecare clasa din primara pana in liceu si singurul care a si intra la facultate cu media cea mai mare si cu bursa.

Cred ca problema mea este aceea ca nu vreau sa fac oamenii sa sufere din cauza mea… atata timp cat ii multumesc pe ei… ma simt oarecum bine, suferinta mea nu conteaza, persoana mea nu conteaza, conteaza doar cei din jurul meu. Dar oare cand o sa sa ma ingrijesc si de mine, de ceea ce simt si eu? Nu cred ca pot raspunde la intrebarea asta… inca.

Plus ca stau intr-un orasel mic si unde se stie tot despre oricine si orice se face aici. Nu stiu cum cea mai buna prietena a mea care este lesbiana a putut sa se tina cu o alta fata de mana prin tot orasul… desi lumea se uita foarte ciudat… ea nu e ca mine… chiar nu o intereseaza efectele ”inconstientei ”(asa ii zic mereu) ei.

In toata viata mea nu am cunoscut personal decat un gay….un prieten comun de al meu si amicei mele…care sta in bucuresti si are iubit.Ma tot bate la cap ca ar trebui sa cunosc pe cineva sa incerc anumite chestii pentru a capata o experienta dar eu tot ii spun mereu ca sunt perfect si simt ”iubirea” cand sunt complet singur. El imi spune ca sunt nebun si nu o sa rezolv nimic cu asta si ca o sa ma inbolnavesc.

Chiar nu stiu ce este in capul meu… cred ca daca as cunoaste pe cineva mi-ar putea pune lucrurile in ordine… dar unde? In orasul meu naspa? Poate doar in bucuresti – dar nu stau acolo si doar ca sa ma mut acolo presupune un urias efort financiar din partea mea pe care nu-l am si nu cred ca-l voi avea prea curand. Si daca plec de acolo in bucuresti trebuie sa o iau neapart si pe prietena mea cea mai buna, nu o sa o las acolo printre animalele alea.

Deocamdata nu s-a intrezarit nici o sansa ptr mine – sunt un ghinionist si toate cartile sunt impotriva mea… cum pot sa lupt cand sunt legat la ochi si destinul isi bate joc de mine? Cred ca de fapt asta este destinul meu: sa aduc fericire celor din jurul meu si suferinta mie. Imi place la nebunie sa-mi fac prietenii, parintii si rudele sa rada afisand un zambet si o energie nemaivazuta, nestiind ce este defapt in sufletul meu: o furtuna fara sfarsit. Stiu ca este de o mie de ori mai dureros sa zambesti si razi cand defapt ai o gaura neagra in suflet.

Imi tot spun ca nu exista nici un baiat pentru mine in lume doar ca sa mai indulcesc un pic durerea si chiar daca s-ar ivi ocazia sa cunosc pe cineva cred ca i-as da cu sutul fara regrete, pentru ca nu pot simti, daca ar aparea un baiat pentru mine probabil as ridica un zid inalt pana la cer. Nu am fost nici in cluburi, nu am cunoscut gay, nu mi s-au aruncat priviri cu subinteles… in schimb ravnesc sa-i cunosc, sa-i simt, sa vad care sunt parerile lor. Cred ca perceptia mea s-a datorat si faptului ca nu am cunoscut persoane gay. In schimb cunosc lesbiene cu gramada….dar eu nu sunt lesbiana… Sunt gay si este altceva cand auzi si cunosti astfel de persoane.

Cred ca as putut sa am prieteni gay daca nu as fi inchis in orasul asta din care daca plec odata pe an este foarte mult pentru mine. Nici situatia materiala nu mi-o permite inca desi vreau sa ma angajez in bucuresti ca sa scap de aici nu am gasit nimic… si mai ramane si problema unde o sa stau cu prietena mea cea mai buna… poate prin gari, pe drumuri sau prin parcuri.

Este o situatie din care nush cum sa scap…vreau sa cunosc sentimentele umane pe care ar trebui sa le aiba un om normal dar nu le cunosc sensul ptr ca niciodata nu am fost invatat… nici macar de catre parintii mei care sunt genul de oameni ”fiecare pentru el”.

VOI CE CREDETI?
SUNT OARE NEBUN?

Ganduri. Vise. Sperante.

Chikane — Mon, 13 Jul 2009 12:25:26 +0000

Noi nu suntem niste umbre, nu suntem niste reflexii alb-negru intr-o vitrina intunecata. Suntem asemeni voua, doar ca putin mai “diferiti” (asa ne considerati voi), iar prin diferit nu trebuie sa intelegem ceva rau, ceva de care sa ne temem sau pe care -asa cum e in natura umana- sa-l respingem – e diferit deci e anormal, iar daca nu e asemeni noua, ei bine trebuie exclus, ci ceva nou, ceva ce trebuie acceptat. Iar daca pana la urma tot o sa ne aceptati, si stim cu totii ca o sa ajungem acolo, de ce sa ingreunam procesul?

Noi suntem “Perversii sexuali, tratati medical!” stigmatizati de o multime de inculti, tarani proaspeti iesiti din glie, care in marsul lor spre curatarea tarii de gunoaiele de lesbiene si homosexuali, pe langa crucea ridicata – in numele unui Dumnezeu pe care nu-l cunosc si in care nu cred, dar de care se sprijina, caruia doar ii folosescu numele – mai au putin si isi scot din debara furcile, ciocanele si cuiele, in numele justitiei, cu o singura dorinta sa iasa (Cei spurcati afara sa plecati! Romania nu va vrea! ) – iesim – din tara, sa ne ducem… unde?

Eu sunt o persoana ca oricare alta, cu o viata ca oricine altcineva, cu dorinte, vise, planuri pentru viitor, ambitii, esecuri, realizari si in special secrete. Desigur fiecare are secrete dar secretul meu nu trebuie citit nici macar in privire mea. Nu, nu am ucis pe nimeni, nu am violat copii, nu am dat in cap la nimeni, nu am jefuit batrane si nici nu le-am violat, desi e la moda. M-am nascut cu un “defect”, nu al trupului caci pentru acestea simtim compasiunea, ci al spiritului, insa se pare ca empatia nu functioneaza chiar pentru toate defectele, caci si “bunatatea crestina” are o limita. “Auzi, cum sa se poata asa ceva? Oamenii astea nu sunt normali ! ” Asta e celalalt capat al haborniciei.

As vrea ca pentru un minut persoanele care ma urasc pentru ceea ce sunt sa traiasca gandurile si sentimentele mele si sa vada lumea prin ochii mei. Nu stiu cat ar putea rezistata din minutul acesta, si nici nu stiu cum ar fi dupa, daca m-ar privi la fel de rau ca si pana acum. As vrea sa pot iesi cu prietena mea de mana pe strada, sa stau cu ea in parc, sa o sarut, fara sa intoarceti capul si sa ma judecati. As vrea sa ies cu ea intr-un club fara sa vina tarani la mine si sa zica “hei fetelor, nu ma primiti si pe mine cu voi?” sau “imi plac lesbienele pentru ca le-o pot trage la amndoua odata”.
Poate ca o sa ma judecati si voi, cei care cititi asta, si o sa ziceti “dar poti sa iesi cu iubita ta pe strada fara sa iti pese ce zic altii” insa nu este asa. Nu pot iesi. De ce?

Pentru ca ma doare sa vad ca lumea are pretentia sa o accept asa cum este insa ea nu ma accepta pe mine si ma marginalizeaza. Poate ca o sa ziceti ca dramatizez si poate ca asta este. Probabil ca as fi in stare sa infrunt asta daca parintii mei m-ar accepta, insa nici ei nu o fac, si asta ma doare si mai tare. Am incercat sa discut cu ei pe tema asta insa nu sunt de acord, ii aud mereu cum judeca atunci cand vad un mars al comunitatii LGBT si imi vine sa le strig in fata “NU MAI JUDECATI ATAT, SI EU SUNT ASA”, insa nu am curajul.

Cine stie, poate il voi avea intr-o zi…

Gay-ul rau si gay-ul bun. Si mai departe?

Doru — Tue, 05 May 2009 11:16:53 +0000

Uneori lumea ma ameteste. Si nu prin complexitate ci prin mutenie, prin lipsa de culoare, prin stereotipii.

Pai, cum e privit un gay in Romania (si probabil oriunde)? Avem doua mari curente:

“Gay-ul rau” – asociat cu drogurile, sexul neprotejat si in cantitati enorme, consumul excesiv de alcool, nopti pierdute, care isi ia bataie des prin parcuri si cluburi tocmai pentru ca isi afiseaza preferintele sexuale.
“Gay-ul bun” (spre papa-lapte) – tipul acela omniprezent in filmele proaste, gen prietenul cel mai bun al femeilor, innebunit dupa ‘hainute’, care vorbeste gesticuland exagerat si rade ca o gaina (daca ar fi posibil).

Eu sunt gay. Dar sunt departe de aceste doua mari categorii in care toti cei care afla ca sunt gay incearca sa ma incadreze. Sunt student, am un job part time, imi place sa calatoresc, stau mult in fata PCului. Lucuri absolut banale si care nu ma diferentiaza cu nimic fata de ceilalti. Tot ceea ce fac diferit este sexul. Nu ma port diferit, nu ma droghez, nu beau in exces, nu sunt innebunit dupa bluzite roz si pantofi de lac in nuanta lila cu gri sau altele, femeile imi sunt dragi dar nu prefer in mod special compania lor, etc.

Puteti, asadar, inceta cu etichatarile prostesti?